Chateau Petrus

Tocmai va povesteam de castele. Unul din ele, faimoase de altfel in Franta, este Chateau Petrus. E faimos pentru ca este denumirea unia din cele mai scumpe vinuri din Franta.

De altfel, pentru mine e scump si pentru ca e o eticheta pe care fratele meu a adoptat-o. Un Petrus care a descoperit un castel :). Cu toate coincidentele, a ales sa isi faca blog de ziua Frantei. Eu astept sa imi comenteze “prostioarele” si ii multumesc si pentru complimentele indirecte pe care mi le-a facut in primul lui post din blogosfera. Am uitat pana acum sa va zic ca m-a obisnuit cu zgarcenia lui in ce priveste gratularea asa ca de acum in colo vor urma criticile :P.

Eu ii urez bun venit si astept sa vad daca ma depaseste la “talent”. Blogul lui il gasiti aici si va invit cu mare caldura sa il cititi pentru ca s-a hotarat sa scrie in romana. Puteti gusta din vinul ala renumit fara a avea efecte secundare :).

Château d'If

... sau de ce nu te poti satura de Franta

Construit pe insula d’If in apropierea Marsiliei, castelul a devenit celebru odata cu lansarea romanului “Contele de Monte Cristo” al lui Dumas in 1844. Insula ofera o panorama superba asupra vechiului port al Marsiliei, locul de unde pornesc la fiecare 30 de minute vaporasele pline de turisti. Vantul care bate dinspre mare nu te poate opri sa admiri privelistea si nici nu iti poate intrerupe plimbarile pe zidul inchisorii.

Cine s-ar fi gandit ca o carte va face celebru un loc atat de plin de istorie? Se pot spune multe despre francezi dar nu se poate spune ca nu stiu sa isi vanda cultura si locurile intr-un mod cat se poate de original. In fiecare incinta a castelului descopereai cate un ecran pe care rula filmul “Contele de Monte Cristo”. In fiecare cotlon gaseai cate un inscris care iti amintea ca abatele sau contele au trecut pe acolo. Fictiunea se impleteste de minune cu realitatea zidurilor. Castelul inchisoare, cu toate accesoriile sale, iti transmite fiecare episod din marea evadare a contelui. Desi in realitate nu este cunoscut ca vreun prizonier sa fi evadat din inchisoarea d’If, prezenta personajelor lui Dumas te face sa te indoiesti. Nu mai faci distinctie intre realitate si film. Este ceva cu totul deosebit.

Pentru ca francezii sarbatoresc azi ziua nationala, si pentru ca eu sunt indragostita de locurile alea atat de pitoresti, nu puteam gasi un moment mai potrivit pentru a va descrie bucatica asta de pamant.

Ile d’If – 2005 – cu imaginea Marsiliei la orizont

Noi taranii

Din categoria “Romania tara choice-urilor” pam pam!

Cica in armata ajung un ardelean, un oltean si un moldovean. Moldoveanul intreaba prima oara unde-I bucataria. Olteanul unde se dau gradele si ardeleanul, mai mamos asa din fire, unde se dau permisiile.

Secunda in Bucuresti cica e echivalentul dintre primul claxon si verdele de la semafor. Totdeauna claxonul vine primul.

Legende romanesti. Fiecare rade de fiecare. Ardeleanul de oltean. Moldoveanul de oltean. Olteanu’ de ardelean samd. ca e enervant. Si am ajuns in zilele noastre. Si cultura noastra de popor cu umor negru ne indeamna sa radem de bucuresteni. Bucurestenii rad de provinciali. Provincialii rad de provinciali. Si din nou provincialii rad de bucuresteni.

Avem o cultura a batjocurei si suntem atat de orgoliosi de nu ne spala nimeni. Suntem mandri ca pe la noi s-a nascut Goga. Suntem mandri ca prin zona s-a nascut Creanga. Suntem mandri ca pe langa noi a trait Caragiale. Suntem fericiti cand auzim de “mitici”, ca expresie. “I-auzi bre ce a patit =escu!”. “I-auzi fa ce criminali sunt pe la Iasi!”. “I-auzi tu ce-o furat aia la Cluj!”
Totdeauna aia din provincie sunt tarani. Aia din capitala nu. Ei sunt de la oras. Pe aia din capitala ii auzi numa’: “Iete draga ce mitocan. A venit el la capitala sa ne strice noua aerul”. I-auzi zau. Dar tu unde te-ai nascut? “Apoi la Cucuietii din deal dar sunt de 10 ani in capitala fa!”

Si povestea cotidiana continua. Ramanem niste ipocriti. Continuam o lupta surda intre neamuri de parca aerul de la Buzau e mai curat ca ala de la Alba. Sau la Timisoara s-a impotmolit carul cu prosti si ala cu destepti a cazut la Mehedinti. Sau blegii au ramas in Ardeal si aia de soi si iuti in vorba si’n gandire sunt prin sud pe undeva.
Oare cand se termina?

Intrebare si raspuns

Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:

- Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?...

La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă: - Pentru că eşti bou...

Cine nu stie fabula asta a lui Toparceanu?
Am avut musafiri in weekend. O sora de-a mamei mi-a adus aminte de copilarie. Nu aveam multe distractii iar mama era un “volum de poezii”. Am mostenit pasiunea pentru poeziile lui Toparceanu si ale lui Cosbuc. Desi nu era materie de scoala, am invatat “Dusmancele”. Recitam dupa mama fiecare vers, fiecare strofa. De fiecare data imi corecta dictia si felul de interpretare. Tot mama ne facea serile frumoase cantand din Alecsandri “Rodica”. Cum putea sa ma cheme Rodica si eu sa nu stiu poezia? Tot mama ne spunea din memorie toate fabulele lui Toparceanu si nu numai. Copil fiind stiam deja “In jurul unui divort” si recitam cu patos “Bacilul lui Koch”. Am crescut cu poeziile astea.
Mi-a revenit in minte fabula de mai sus si cum sa nu cred ca suntem un popor de boi? E doar un trist adevar.

Principiul concurentei sau cum se face sex in grup

Toata lumea stie si nu mai e nici o noutate ca politicienii sunt mari fani de sex. Atat de mult le place sportul asta incat s-au decis sa se imparta pe echipe si sa se f*** intre ei pana la eliminarea adversarilor. Ca urmare, PSD si PNL s-au organizat in comisie pe majoritati si o rezolvara elegant si iremediabil pe fatuca aia tinerica de la PD ca si-au spus ca e buna o prospatura debarcata si rezolvata. Aia de la PD-L s-au trezit pe baricade si nu s-au lasat mai prejos. Dai cu oralele in Tariceanu ca deh, e falnic si trupes si are si motor. Nu s-au oprit aici. L-au gasit si pe unul de la Mediu ca daca e f*tai apoi e buna o padure nu? Cum sa lase ei natura virgina. PNL-ul de dupa colt si-a zis ca ei sunt minoritate si daca e sa fie sex in grup atunci nu conteaza ca e pe nuanta oranj sau rosie si il cauta in coarne pe Videanu. Frumos barbat. Pfiu! Parca parca seamana cu Nastase dupa apucatura, dupa port, si ce mai conteaza un dosar ici colo.

Si ui asa ne mai trantesc cate-un film porno. Nu duc lipsa prin parlament de sex. Eu le-as da si niste margarina ca am auzit ca le place si pe la spate.

"Uameni" printre noi III

Al treilea episod - Medicul casei

De undeva a venit inspiratia. De la Prima TV cu serialul legat de sistemul nostru sanitar bolnav si cu siguranta de la postul Liei despre fratele ei. Amandoua in egala masura. Stiu ca am mai scris acum ceva vreme despre un sistem sanitar “la noi” si “la ei”. As putea sa scriu si din perspectiva bolnavului tratat cu indiferenta in spitalele locale si cu multa atentie in cele de “la ei”. Aleg de data asta sa scriu despre medicul casei care e fratele meu. Scriu pentru ca il respect si pentru ca e peste medie.

Undeva in Franta, la un spital universitar, exista un Director de clinica-asistent universitar. A studiat medicina la Timisoara si dupa primul an de facultate ii reprosa mamei ca l-a impins sa faca medicina. I-a displacut total. Din anul doi in schimb a intrat in spital si a descoperit ca are vocatie. A inceput sa ia bursa semestru de semestru, an de an. Erau banii de tigari sau de benzina. A facut anul de stagiu care era obligatoriu. A ales pentru rezidentiat medicina interna si a castigat postul de medic la Spitalul din Medias pentru ca era obligatoriu sa dea examenul doar pentru un post din judetul de bastina sau la cel unde a facut facultatea. A continuat sa faca rezidentiatul in Timisoara pentru a nu pierde oportunitatea de a invata mai mult. A invatat germana de la 0 intr-un an de zile pentru a pleca pentru 2 luni la un spital din Germania. Pe bani putini dar nu conta. In anul 3 de rezidentiat au inceput frustrarile. O chirie in Timisoara era de 100 de euro. Salariul lui era de 120 de euro. Nu-i mai ramaneau bani de mancare si se bucura daca primea vreo plasa de cartofi de la pacienti sau vreo gaina. Era considerata mita dar pentru el era supravietuire. A avut noroc cu tatal meu care ii trimitea bani. Suficienti ca sa supravietuiasca. Nu era suficient insa pentru omul care lucra 12 ore dupa care intra in garzile de 24. Nu era suficient pentru tanarul care nu stia decat drumul pana la spital si inapoi.

A inceput sa caute sa plece. Isi dorea sa poata lucra in conditii decente. Isi dorea un salariu decent. Isi dorea sa isi poata permite sa isi cumpere o masina, un pat, un televizor. Nevoi primare. Se stie ca Franta primeste medici. Sunt innebuniti in a-i gasi pentru ca sistemul lor pus la punct sufera, desi mai putin decat al nostru, de lipsa calificatilor. A trimis cel putin 100 de mail-uri in Germania si Franta si i s-a oferit in Franta un post de medic rezident, cu contract initial de 6 luni, cu un salariu de 10 ori mai mare decat aici, cu zile libere dupa garzi, cu plati duble pentru zilele de garda. Nici n-a stat pe ganduri. In mai putin de doua luni si-a facut toate actele si a plecat. E drept. Singur. Fara nici un alt ajutor si fara nici un prieten aproape.

Au trecut 5 ani de atunci. A inceput sa studieze mai mult decat colegii lui francezi. A inceput sa scrie lucrari stiintifice si sa participe la congrese. Ministerul francez al sanatatii i-a ales una din lucrari, pe langa alte 9, si a publicat-o in anuarul ministerului. Si-a dat examenul de medic specialist in Romania dupa care a fost exclus din Colegiul medicilor pe motiv de neplata a cotizatiei, desi este inscris in organizatia similara din Franta. I s-a oferit postul din prezent dupa numai doi ani de munca in Franta. Preda la Universitate si postul de Director de clinica ii confera locul secund in sectia Policlinica a spitalului dupa medicul primar.

Si-a permis in anii astia sa calatoreasca. Si-a luat masina noua. Isi dorea sa se mute in sudul Frantei pentru ca s-a saturat de frig. Cumva a fost un norocos pentru ca a aplicat la un post de medic in insule si din noiembrie se va muta la Reunion, punctul cel mai de sud al Uniunii Europene din sudul Africii , la un spital privat care se va deschide in Decembrie. E un vis devenit realitate. Va avea mai mult decat isi putea imagina acum 5 ani cand a parasit Romania si a scapat de bataia de joc a sistemului.
Poate fi el de condamnat ca isi dorea mai mult dupa atatia ani de scoala? Ma indoiesc. Nu vor fi de condamnat medicii nostri ca pleaca din tara. Pleaca pentru ei si pleaca din cauza lipsei de respect a ministerului, a veteranilor din spitale si chiar si a pacientilor.

The new generation!!!

De multi ani ne tot dorim o schimbare de generatie in politica. Am dorit schimbarea pentru ca ne imaginam ca vin niste oameni tineri, cu mentalitati revolutionare, cu idei si principii noi, sanatoase ... Nu cred ca am simtit o mai mare dezamagire de cand a trebuit sa-l votez pe Iliescu. Am sperat ca noua generatie de politicieni va misca lucrurile intr-un sens pozitiv. Nu puteam sa ma insel mai tare. Partidele, indiferent de culoare, si-au construit ostasi. Si-au facut o armata de tupeisti. Si-au educat noua generatie dupa chipul si asemanarea batranilor din partid. A iesit o generatie de mutanti. Au asimilat foarte repede hotia, ipocrizia si populismul. Au venit in plus cu tupeul, cu nesimtirea si cu increderea ca e “timpul lor”. Au iesit niste monstri. Au pierdut definitiv simtul civic si au invatat sa fie egoisti. Au pierdut din pacate si respectul si creditul nostru. Au reusit sa risipeasca bruma de speranta pe care am avut-o inainte.

Sa ii omagiem cum se cuvine si sa le dam niste apa si sapun sa se spele. Eu stiu? Poate ajuta.