Draga Base,
Scriu aceasta scrisoare pentru ca am nevoie de o defulare. De fapt am nevoie de niste medicamente pentru ficat si pentru stomac ca sa amelioreze starea de voma si de rau pe care mi-o provocati.
In 2004 v-am votat din convingere ca ceva se poate schimba odata cu schimbarea regimului. Am crezut ca un presedinte “jucator” e ceea ce ne trebuie si ca se va instaura un anumit control asupra politicienilor, a guvernantilor si asupra justitiei. Nu m-am putut insela mai mult.
In cei 5 ani de cand ati ajuns presedinte, mi-ati demonstrat domnule capitan, ca un securist nu isi schimba naravul. Un comunist nici atat. Mi-ati demonstrat, domnule presedinte, ca sistemul de pile, cunostinte si relatii nu poate fi schimbat, mai mult decat atat, el este perfectionat. Mi-ati demonstrat ca nepotismul este un mod de a avansa in societate. Nu am vreo problema cu copiii care mostenesc vreo afacere a parintilor sau care lucreaza cot la cot cu acestia si cresc, dar am o problema cu copiii care avanseaza fara a avea o calitate, si care ajung sa decida soarta unei tari datorita numelui si a mostenirii genetice. Va condamn domnule presedinte pentru ca nu ati dat un exemplu pentru a preveni acest nepotism.
Domnule presedinte, va consider raspunzator pentru discordia pe care ati provocat-o intre romani. Sunteti vinovat pentru ca, prin manipulare si lacrimi de crocodil stoarse pe la TV si pe la sate, ati manipulat o masa de oameni care nu au cunostintele si intelegerea pentru a discerne realitatea de minciuna.
Va consider un demagog care isi apara “soldatii” pe care i-a crescut intru binele personal, ignorand necesitatile unui popor care e satul de hoti.
Domnule presedinte, v-ati inconjurat de oameni care nu mai reprezinta de mult poporul roman. V-ati dorit puterea nu pentru a face “bine”, v-ati dorit-o pentru ca puterea aduce foloase, iar oamenii dumneavoastra stiu. Totul se plateste. Chiar si accederea la putere costa si asa cresc politele de plata.
Domnule presedinte, va doresc sa aveti parte de oprobriu public si va doresc o retragere cu scantei, poate asa veti simti ce inseamna sa fii batjocorit si calcat in picioare de conationalii tai pentru ca noi simtim asta in fiecare zi din partea dumneavoastra.
miercuri, 15 iulie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Rhodi, mi-ai furat scrisoarea pe care o tot pitrocesc de ceva vreme :))) Deşi a mea e muuult mai extinsă :))) Dar mă bucur, deşi f trist, de iniţiativa ta, poate ar fi cazul să scriem cât mai mulţi scrisoarea asta. Tu eşti cam decentă şi delicată.
Vulpito, tu stii ca eu am limitele mele in exprimare :). Eu astept scrisoarea ta pentru ca stiu ca va fi si mai completa si mai vehementa si tu nu te sfiesti sa fii mai franca decat mine :)
Cred ca deocamdata pe Base il cam doare in fund de astfel de scrisori. Dar s-ar putea ca mai la toamna sa-l doara de-adevaratelea fundul, daca vom reusi sa-i aplicam un sut acolo si sa-l dam afara de la Cotroceni.
Super tare... Ce coincidenţă, şi eu vreau să postez azi un pamflet referitor la candidaţii pentru Cotroceni... Aşa, aşa, retragere cu scântei. Ce mi-aş dori...
nu stiu daca se face asa, dar pot semna si eu scrisoarea ta? daca e s-o trimiti, vreau sa fiu si eu acolo... macar cu numele!
Geocer: eu cred ca in momentul de fata lui Basescu ii este teama pentru ca nu mai are sustinere nici macar din partea societatii civile pe care a amagit-o atatia ani. Sper sa il doara rau de tot
Cristian: astept pamfletul :). scanteile o sa le vedem la toamna ;)
Neamtu': si daca ramane scrisoarea asta doar aici sau pe FYT dar e bine de stiut ca nu sunt singura :)
eu nu mai vreau sa scriu nimic despre marinar, asa ca sustin orice initiativa de genul asta. lia are dreptate, s-ar putea scrie romane despre ce a facut base in cei 5 ani de presedintie
eu i-as fi spus " Tovarase presedinte". Ati vazut vreo diferenta fata de ceilalti "....escu"?
”mi-ati demonstrat domnule capitan”... ai aflat ca l-au degradat?
Cand vad ca si altii isi dau cu pumnii in cap pentru votul din 2004, ma simt ca intr-o fratie.
Adineauri am descoperit ca poti sa te joci cu maimutica aia mov. Haioasa foc.
Sunt cam eclectic, dar la ora asta nu mai am mari pretentii de la neuron.
Pacat.....
Mare pacat.... Din pacate ca orice mare iluzie.....
"Scriu aceasta scrisoare pentru ca am nevoie de o refulare."
Publicarea scrisorii a fost facuta pentru ca ati simtit nevoia sa defulati, si nu sa refulati. Daca ati fi refulat, v-ati fi reprimat orice gand despre subiectul in cauza.
@Florian: e degradat de mult ... depinde de sens :D
@Jenika: nu suntem lecuiti. curand mai construim una. E la pariu.
@Anonim: multumesc de corectie. Am facut modificarea. Cu toate astea "resping toate ideile care contrazic convingerile morale" - folosesc definitia din DEX doar pe jumatate :)
Trimiteți un comentariu