Frustrarea unui provincial

Sunt sibianca, din parinti brasoveni (mai mult sau mai putin). Am copilarit in Brasov si iubesc Brasovul. Imi place orasul vechi si Scheiul. Imi place Biserica Neagra. Iubesc sa ma plimb prin centrul Brasovului si nu numai. Cunosc cartierul Tractoru unde imi faceam vacantele. Cunosc cartierul Steagu Rosu. Cunosc Centrul Civic si  mergeam la cinema Patria. Am batut Brasovul pe jos si cu masina de atatea ori de am pierdut sirul si anii.

Iubesc Brasovul, dar Sibiul e peste. Cel putin la nivelul meu de a iubi orasul in care traiesc.

Si nu vorbesc de dimensiune sau de cat de “grozavi” sunt astia de aici. Nu. Vorbesc de atmosfera. Vorbesc de furnicarul din centru, indiferent ca e vreun festival sau nu.  Vorbesc de placerea de a te plimba prin Pasajul scarilor sau de a povesti cuiva legendele din jurul Podului Minciunilor. Vorbesc de a te mandri cu Muzeul Brukenthal si cu Muzeul Satului. Sau de a povesti strainilor cat de grozav si important e Festivalul de Teatru. Si cel de Tatuaje. Si de a chema prietenii din alte locuri la Artmania. Sau de a-i duce intr-o plimbare prin Parcul Subarini.

Din pacate, astfel de locuri sau evenimente nu au pereche in Brasov. Si daca imi va spune cineva ca sunt o provinciala frustrata, atunci da…. dragii mei, daca iubesc Sibiul, cu toate neajunsurile lui, atunci eu sunt un simplu provincial frustrat,

Semnat

…………….. va las pe voi sa completati.

Sursa poza: Sibiul nostru - pe Facebook