miercuri, 25 noiembrie 2015

Noii agenti imobiliari ..... Ce avem noi aici???

O casa, alta casa … Si asa s-au transformat peste noapte bancile in colectionari de case. Pardon, agenti imobiliari.

Si acum sa analizam.
Avem un mare om, director in BNR de altfel, genul ala de om care nu poate fi contrazis de nimeni dar nici tras la raspundere vreodata,  care ameninta parlamentarii cum ca legea darii in plata este una cu dedicatie pentru insisi parlamentarii. Adica bre, tu parlamentar cu nevasta, cu catel, cu purcel si inca vreo cativa prieteni, v-ati luat casa cu credit ipotecar, si indraznesti sa ne dai inapoi casa? Tulai! Dar distrugi sistemul asta bun bancar pe care l-am supravegheat si atunci cand v-ati luat creditul, dar si acum cand ne dati gajul. Adica mai, noi suntem prosti? Unde mai e profitul nostru daca in 2008 ti-am dat credit la o casa care valora 200.000 euro, si acum ne dai aceeasi casa care valoreaza 100.000 euro?

Si mai pe inteles. In tara noastra minunata, riscurile nu pot fi, din punct de vedere al reprezentantilor bancilor, decat cele asumate de client.

Adica: la momentul T0, eu banca ti-am dat un credit ipotecar de 200.000 de euro.  Pentru astia 200.000 de euro, tu ai venit cu un avans de minim 20.000, ti-am luat comisionul de acordare vreo 2%, si mi-ai gajat si casa pe care eu am evaluat-o la 220.000 euro. Ce sa fac? Alte timpuri, alte distractii.
Sunt la momentul T1 in care tu, client, esti un prost. Ti-ai luat credit si nu mai poti face bani sa mi-l platesti. Nici macar nu imi bat capul de cate rate mi-ai dat pana acum, recte dobanzi, iar cine si-a luat credit stie care e proportia in primii ani intre dobanda si principal. Dupa toate astea, imi dai casa inapoi si te vrei scapat? Adica cum? Eu banca din ce imi mai fac profiturile? Cum sa iau eu in primire o casa pe care TOT EU o evaluez acum la 100.000 de euro? Mai esti prost? Pai eu banca mi-am facut calculele fara sa ma risc cu preturile astea ale caselor. Adica ti-am dat tie riscul de dobanda, riscul valutar, prin contract, dar riscul asta mi-a scapat si nu l-am asumat atunci. Nici BNR-ul nu ne-a avertizat ca preturile imobiliarelor vor scadea.  Deci, tu, client prost, da-ne casa pe care ai gajat-o, si mai pune tu de la tine niste mii de euro ca sa ne platim si noi salariile, sa mai luam niste bonusuri. Credite in economie tot nu dam decat cu taraita.

Si revenim. Pierderile ipotetice pe care le reclama bancile nu vor fi la 4 mld. Sa ne intelegem, nu vor merge toti cei care si-au luat credit ipotecar sa lase casa in care locuiesc doar din cauza acestei legi. Pe de alta parte, BNR-ul si bancile se comporta profund imoral, nu ca nu am sti asta, dar este prima data cand li se inchide usa in nas. Pana acum bancile, si in speta BNR-ul, s-au comportat ca stat in stat. Ei veneau cu proiectele de lege, inclusiv cu cea a lor, si parlamentarii dadeau cu votul fara sa clipeasca. Si ne aducem aminte ca in urma cu mai putin de doua saptamani si-au introdus amendament la o lege prin care nu vor putea fi trasi la raspundere pentru nici un fel de decizie privind confiscarea depozitelor pentru sustinerea bancilor cu probleme.

Pe post de concluzie: din punctul meu de vedere, cata dedicatie ar fi in legea asta cu darea in plata, macar e una din putinele legi date in favoarea cetateanului. Si nu imi va putea schimba nimeni parerea asta.

vineri, 23 octombrie 2015

Bai, dar suntem prosti!

Il vedem pe Monta contrazicand FMI-ul, si da vina pe opozitie ca vrea sa-si puna PM, si ca de aia a spus FMI-ul ca vom avea deficit bugetar de 3% !  …. bai dar suntem prosti !
Bai, dar suntem prosti ! Am facut in asa fel incat generatii intregi nu au habar de mineriade!
Bai, dar suntem prosti! Nu reactionam nici macar la padurile taiate!
Bai, dar suntem prosti ! Nici macar nu ne intereseaza ce fac unii cu banii nostri !
Bai, dar suntem prosti ! Suntem prosti ca ne amagim ca lucrurile nu se pot schimba, ca e deja impamantenit sistemul, ca avem nevoie de trafic de influenta chiar si pentru a ne inscrie copilul la gradinita !
Bai, dar suntem prosti ! Suntem prosti, noi astia multi, ca ne uitam la TV si vedem ce scoate acum DNA-ul din maneca si cate milioane s-au scurs din banii nostri pentru spaga !
Bai, dar suntem prosti ! Suntem spectatori intr-o tara in care fiecare face ce vrea si fura cine poate, adica aia !
Bai, dar suntem prosti ! Suntem prosti pentru ca toti ne vor prosti !

Bai, dar suntem prosti ! Dar pana cand ?

marți, 20 octombrie 2015

Cireada

  Mi-am adus aminte de o replica pe care o dadea cineva cand se discuta de nivelul de dezvoltare al nostru ca popor si suna cam asa : Cand noi ne luptam cu turcii, francezii aveau timp si liniste sa construiasca Versailles-ul. Degeaba avem inteligenta nativa daca de-a lungul vremii am fost tinuti la un nivel minim de educatie. Ne mandrim cu elitele, dar de-a lungul timpului poporul asta s-a confruntat de fiecare data cu evenimente greu de controlat din interior. De la razboaiele cu turcii care ne-au tinut ocupati, pana la statutul de stat vasal Rusiei dupa cel de-al doilea Razboi mondial si continuand cu perioada comunismului, educatia redusa din Romania a fost folosita ca mijloc de manipulare a maselor.
  In discursul de la congresul PSD, Iliescu le cerea membrilor sai sa isi apropie intelectualitatea romaneasca. Cata ipocrizie din partea unuia care si-a batut joc de societatea civila si de exponentii intelectualitatii ai anilor ‘90! Daca intrebi tinerii, mai ales cei cu studii superioare, plecati imediat dupa Revolutie (daca o fi fost una !) intr-o proportie covarsitoare iti vor raspunde ca Iliescu este cauza.  Clasa muncitoare a fost favorizata inainte de ’90 si aici sunt putini care ma pot contrazice. Cate ode nu erau facute pentru muncitorul roman ? Si pentru marile realizari ale clasei muncitoare? Accesul la educatia superioara era, pana la un moment dat, conditionat de apartenenta la o familie cu ‘radacini sanatoase’. Dosarul trebuia sa fie imaculat si Doamne fereste sa nu urmezi calea Partidului. Unii vor spune ca scoala era altfel, mai buna, ca noi, astia nascuti prin anii ’70-’80, am avut parte de o educatie superioara. Oare!? Lipsa de informatie ne-a transformat de fapt intr-un pluton de ignoranti. Cati nu-si aduc aminte de vanzarile de carti pe sub mana? Cati din cei care nu au avut nororcul unei biblioteci private la dispozitie nu aveau habar de marii clasici? Cati l-au citit pe Balzac de exemplu?
  Prin educatie, sau mai bine zis prin lipsa ei, poporul asta a ajuns o mare masa de manevra pentru interesele personale sau de grup. Suna cunoscuta ideea? In ultimii 25 de ani s-a incercat prin tot felul de mijloace sa revolutionam invatamantul. Atat de multe incercari, incat suntem la a ‘nspea reforma si ne mandrim cu faptul ca avem o droaie de someri cu diploma care n-au invatat nimic in cei 15, 16, 17 ani de scoala. O statistica recenta ne spune ca somajul in randul tinerilor este peste 20%. Oare cati sunt absolventi de facultate ?
 
Cu toate reformele s-a reusit distrugerea totala a sistemului. Avem o gramada de facultati dar lipsesc scolile din mediul rural. Accesul la educatie este deficitar si nici nu poate fi resuscitat prea curand. Ca sa poti sa ai studenti bine pregatiti, ai nevoie intai de o baza de selectie mare si de profesori buni, pe care sa ii motivezi sa ramana in invatamant la nivelul claselor primare si gimnaziale. Noua ni se par exceptionale realizarile olimpicilor si ne mandrim cu ei, dar nimeni nu isi pune intrebarea cum ajung ei la performanta sau de ce pleaca din tara ca sa studieze in alte parti. Nu ne punem problema ca acei olimpici sunt exceptii si ca pot fi mai multi ca ei. Noi am avut tot timpul elite dar marea masa a fost tot timpul tinuta, sub o forma sau alta, la un nivel de educatie scazut. Si daca recunoastem ca suntem o noua ‘clasa muncitoare’ condusa de mici grupuri care isi vad interesul, atunci istoria noastra continua si ramanem o cireada buna de pus la jug.

Intrebare si raspuns
George Toparceanu (n. 1886 – d. 1937)

Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:

- Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?...

La-ntrebarea asta, un prelung ecou

I-a răspuns din slavă: - Pentru că eşti bou...

vineri, 16 octombrie 2015

Coltul pescarului - O Trotinetă pentru un Aro

Preambul
Pentru cei neinteresati de subiectul piata de capital subliniez ca nu se asteapta comentarii sau pareri! 
Parerile din articol sunt ale autorului, asa cum se semneaza la sfarsitul acestuia!
Orice critica sau apreciere va fi adresata acestuia!
Atentie! Este un pamflet si trebuie tratat ca atare!

Lectura placuta!

Rhodos

Nouă copii cu feţe triste, uşuiţi de portarul de la BNR, se postează în faţa geamului Guvernatorului şi de acolo încep să zbiere în cor :

Neneaaaa Muguuur !!!!! Neneeeaaa Muuguuuurrrreeeelllll!!!!!!!!
Dăăă-neee şi nouă trotineta lu’ matale ca să pornim maşinuţa noastră, cam hârb e drept, un IMS vechi şi rablagit de-i zice Bursa şi e trei străzi mai încolo…!!!!
Hai neneeeea!!!!!!!! Te rugăăăăăămmm muuuult!!!!...

Daaa...s-a oprit în drum nu mai porneşte. Nu mai merge, nu ştim ce are, sau, mă rog, ştim dar tot degeaba…că nu ne pricepem... Arată rău ştim!!! Aduce cu maşina lui Fred Flinstone, dar generaţie mai veche … da’ să ştii că era frumos şi mare la început….da, era un Hummer de ăla cu care pleca ‘Ciac- Noris’ să-i bată pe băieţii cei răi. Cu faruri, girofaruri, bare nichelate şi tot tacâmul, ‘jdemii de cai putere şi mitral’ere. Ni l-au lăsat  nenii americani de la USAID care veniseră cu ajutoare pentru  copiii handicapaţi…
Făcusem frumos la oliţă, nu stropisem şi nu supărasem pe nimeni… doar pe vecinii sârbi… da’  ăia oricum erau copii obraznici şi aruncau cu pietre în avioane… aşa că pe lângă ceva pulpe congelate de la războiul din Vietnam, ciungă să rumegăm cât pentru  turmele de bizoni dispărute, ne-au lăsat pleaşcă şi maşinuuţaa…vrumm vruummm... tiiii ce ne-am mai tras şi ne-am plimbat cu ea!!!… Da, nenea!!!... au uitat să ne lase manualul de funcţionare, ăla de service, instrucţiuni de folosire, şi să ne spună ce să punem în rezervor, să vadă dacă vom avea nişte drumuri cât de cât potrivite, sau dacă la volan avem şoferi ceva mai competenţi decât maimuţa din reclama Pepsi Max;


Ei da… prima dată ne-am tamponat de criza asiatică!!!... frontal!!! Cum era comandă specială, maşinuţa avea airbaguri marca ‘Pamela Anderson’ şi a fost super-cool, pe bune.!!! Hârtoapele cederiste ne-au dat cu capul de toţi pereţii şi mai zbura câte o bară, un eleron, un Romcim, o antenă, un Arctic, un şurub, o Dacia acolo, dar oricum avea destule şi nu se vedea... daaaaaaaaa!!! a fost super!!!...
Doar că de atâta mers pe nisipuri mişcătoare, motorul începuse să bată, mai ceda un segment, mai pleznea un piston, şi de atâta abureală radiatorul sta să bubuie…
Nenea, matale ştii cel mai bine că noi nu am avut nici o vină şi nici un amestec la jocul FNI, că am fost victime colaterale la fel ca milioanele de români ce au dormit liniştiţi… că vântul bătea, lucra şi fura pentru ei… de la ei... daaaa!!! şi fusese un joc al băieţilor mari cu steluţe multe... şi din mlaştina aia am ieşit după câţiva ani… pierdusem troliul de tragere, toate farurile… de fapt nu mai aveam lumină… nu mai vedeam esenţialul… şi ce-i mai trist... nu mai aveam aripi… aripa dreapta faţă, aripa stânga faţă... şi alea din spate… şi fără aripi… orice copil ştie..!!! NU POŢI  ZBURA!!!... .aşa că am rămas nişte viermi... târâtori... toţi ….
Dar cu bune, cu rele, am mers înainte. Nu mai era Hummer… nici Range Rover, aducea a Dodge second hand… te puteai baza pe maşinuţă…. tiii tiiiiiiiiii..tiiiiiiiii... Doar claxonul îl păstrase… Băiatul acela mare şi neastâmpărat de-l cheamă Simi, noi îi ziceam  Americanu’ a fost cu noi data trecută, …îl ştiţi, nu??!!!
Hihihihihi, el  l-a ţinut de vorbă pe Stăpân şi pe urmă a ţinut de şase cât am furat noi cireşele cele mari din copac, pupăza din tei şi maşinuta a rămas a noastră… hihihihi… da’ pe urmă s-a supărat pe noi… că nu l-am ales căpitan de gaşcă… şi să fie el la volan… !!! dar el era cam, de ăsta, cum îi zice?!?, “ditctatorial”, aşa … adică mânca din pacheţelul lui şi nu împărţea cu nimeni la oferte publice, te diviza asimetric cum îl supărai, şi  pâra la tanti judecătoarea dacă era în minoritate de-şi luau majoritarii câmpii numai să scape de nebun... A zis că suntem necurenescători… aaa, nu, nerecuscători!!! ... nici aşa,…aaa...S-a supărat, şi-a luat jucăriile, ursuleţul, lopăţica, şi din maşină a luat o portieră, alternatorul, roata de rezervă, şi vreo douăj’ de societăţi mari şi bune…!!! …acum ne strâmbă din când în când de peste gard… şi ne dă cu tifla şi ne face în ciudă că el se joacă numai cu jucării americane de astea Apple, Intel, şi Google…. sanchi… nu mai putem noi….!!!
Auzi noi ??!!!!!!!!  necurescătooori ???? Nu-i adevăăărrrrat, nenea, noi suntem re-cu-nos-că-tori !!!! am zis bine..Yesss!!!!.........Recunoscători..!!!....(toţi nouă fac semnul jur cu mâna pe piept… dar cealaltă mână o ţin la spate… cu degetele încrucişate).
Nenea, să ştii că pe copilul acela rău care se juca numai el la două laptopuri, noi nu l-am iubit. El s-a băgat în seamă şi a venit buluc cu noi data trecută. După ce nu ne-a lăsat să unim cele două găşti, a noastră cu cea din Dumbrava, a fugit la ei şi acolo a smântânit oalele din cămara Ancuţei…
După care a făcut pipi în ghiveciul cu ficusul cel mare din faţa cancelariei. De-a stropit doi consilieri, ceva vedete, şi un fost ministru. El ne-a făcut pe toţi de râs ca orice cioban sau florăreasă care nu auzise o iotă despre bursă ştia că el a fugit cu jucăriile la alţi copii şi le-a mâncat tot din pacheţel. Acum stă ascuns în tufiş şi mai aruncă de acolo o piatră, o petardă, o fumigenă … Daaa, neneaaa…!!!
Doar că după ce a fost a noastră… maşinuţa a început să meargă din prost în şi mai prost. E drept că treaba noastră, a fiecăruia, a fost să tragem de scaunul ăluia de conducea, să îi punem gem pe volan şi să facem “Bau!!!” spre el poate se sperie… hihi…. ei, că ne ducea în spaţiul verde ne deranja mai puţin… numai să nu stea el acolo să se dea mare…. daaaa.
Aşa că de la atâta luat pe arătură a mai zburat o bucşă, un pivot, mai cloncănea o planetară, mai ales la virajele la dreapta…. da, nenea…!!!
De la tonele de zoaie acide pe care ni le-am turnat în cap unii altora, încontinuu şi din belşug, caroseria e şvaitzer de atâtea găuri şi la fel de utilă ca epava de la Costineşti… doar că apare în poze…
Acum i-am adus ca şofer ditamai pilotul… dar el zice că nu poate să dea la pedale, să ţină de volan şi să sufle şi în pânze… că cică nu permite al treilea principiu… da’ cine a auzit la noi de principii???!!!!!
E drept că turnam zahăr în benzină când nu eram noi în faţă şi distracţia maximă a fost să sudăm capacul la rezervor… hihihi… că tot nu eram în stare să mai punem nimic în loc, să facem rost de vreun litru de petrol, vreun emitent mai octanic, vreo listare mai ardentă... Noroc că nenea primu’ ministru ne-a dat două kile de Romgaz să alimentăm pe direct şi Electrica  direct la baterie.
Nu înţelegem de ce s-a gripat la noi motorul ???!!!!! Da, e adevărat că am turnat nisipul fin al neîncrederii în baia de ulei… dar asta când erau la butoane copiii aceia de la grupa mică, ai lui Tepeluş…. ăia de se scobeau în nas după o indemnizaţie... şi se mânjeau de gem până peste  urechi cu două diurne şi trei pixuri. Le-am luat jucăriile şi acum noi suntem la volan. Copiii de la grupa Mare care stăm frumos pe şi în Băncuţă. Fiecare cu Băncuţa lui , eeeee  da, e o Băncuţă care are 2 dar nu se pune… e piua…!!!
Hai neneaaaa!!! dă-ne trotineta să pornim hârbul !!! te rugăăăăm!!!
Gata, nu mai vrem să-l facem la loc Hummer că nu ne mai trebuie fiţe, nici Rover... şi nici vreun amărât de SUV la mâna a doua… nu!!!… Vrem să-l facem util. Vrem să-l facem un Aro. Da, ştim că nu mai e la modă. Dar noi asta am avea nevoie... un Aro… Da, un Aro. Util să folosească cuiva, să fie ca un animal folositor pe lângă casa omului… un Aro vrem. Acel Aro pe care îl foloseau cei din Dăbuleni să-şi ducă pepenii peste tot în ţară, acel Aro care distribuia brânza ciobanilor din mărginimea Sibiului  prin toate oraşele iar în bancuri ajunsese şi pe lună... Acel Aro care ducea roşiile celor din Matca de la ţărmul mării până în vârf de munte, Aro-ul care ducea merele parfumate şi ţuica argeşenilor spre buzunarele copiilor şi paharele taţilor... Aro-ul ca simbol al utilităţii şi al sprijinului pentru întreprinzătorii români din trecutul apropiat… Un Aro vrem, să ducem bănuţii de la cei care au şi vor mai mult şi la cei ce vor să mişte lucrurile şi au nevoie. Un Aro vrem.

 Hai neneaaaaaa!!! Iti promitem că o să fim copii cuminţi, că nu ne vom mai certa toată ziua între noi, jurăm să nu ne mai batem şi să ne mai scuipăm, să nu mai punem pastă de dinţi pe clanţă, să nu mai turnăm cerneală în bocanci. Promitem să nu te mai facem de râs şi să nu mai rămânem în urmă la concursurile şcolare şi financiare organizate de tanti Ioropa, să spunem poezii frumoase la serbări şi conferinţe, când se cântă imnul şi se ridică drapelul să nu ne uităm în altă parte şi să nu ne mai scărpinăm în fund când mai trebuie făcută câte-o Contraparte. Promitem să facem temele şi temenelele în fiecare zi, să-ţi slăvim numele ca pe al Profetului, Slăvit fie numele Lui, să ne închinăm la icoana lu’ matale, că oricum nu avem nimic mai de preţ ca semnătura de pe bancnotă...
Hai neneaaaaaa!!! dă-ne trotineta lu’ matale să pornim hârbul... numai puţin… te rugăăăm!!!

Trotineta aia … de-i zice “Încredere”….

Neofit

joi, 8 octombrie 2015

Pe adresa redactiei - Pomana Porcului


Sătui să tot fim altoiţi de tanti Ioropa peste buci cu jordia infringementului, ai noştri se apucară să dea ucaz spre îngroparea leşului mirositor al celui pomenit Razdaq. Acela care în tinereţe scăpase el de arestarea lu’ ţaţa Irina Loghin ca orice voinic cu fruntea lată şi ceafa groasă (puşca-n vânt o slobozea / cărare prin ei făcea) comiţând o inutilă risipă de muniţie şi energie precum şi un afront total faţă de lege.
Că a fost blat s-a văzut ca şi bârna din ochiul cefalopodei sau ca o telefonată făcută pe bid, să nu-ţi fure hapsânii pacheţelul. Dar aşa de mare blat fuse, că lotul de specialitate din fotbal aflat după fileu s-a îmbolnăvit de fiere pe bune în ziua respectivă.
Parlamentarii aveau belelele lor destule cu imunităţi şi incompatibilităţi şi musai voiau să scape de picătura răzdăcească. Majoritarii nu mai puteau prădui şi ei liniştiţi că pe chestie de aquis comunitar se trezeau că vreun purice tupeist şi cu avocat bun îi trăgea la socoteală.
Maria S.A.  ASF-ul voia să scape de păduchii care trimiteau rapoarte scrise de mână de-şi stucheau sufletul de râs mâţele cetind zmotoceii de bălării, de autiştii, poate de bună credinţă, dar care nu pricepeau neam ce caută ei pe o piaţă reglementată sau nu, ca şi de orăcăitorii investitori care viţăiau precum godacii în zi de Ignat pentru vreun amărât de cupon, milion, sau cerând musai opepe-lion.
Dilema hamletiană “a fi sau a nu fi“ s-a teleportat pe piaţa de capital la “este Razdaq piaţă reglementată sau nu e?” Răspunsul era: depinde cine întreabă ...? Dacă întrebau clienţii, investitorii sau emitenţii, era musai reglementată; iar dacă întrebau poteraşii, subit li se zicea: pardon, scuzaţi, bonsoar e nereglementată, că uite aşa ar rezulta din unele paragrafe! Şi de când a zis şi Curtea Europeană de Justiţie… de l-a scăpat pe Vodă Rareş de ştreang… aşa a rămas.
Aşa că la ceas de seară, se adunară, se vorbiră şi se sfătuiră, şi pac-pac!, dădură o lege nouă ca să taie coada căţelului dintr-odată şi să despartă mai ceva ca Moise apele în trei (bursă, ATS sau delistare).
Legea 151 / 2014 a fost susţinută şi trecută de majoritatea pesedistă şi clar dată pentru şi în avantajul majoritarilor. Sinuos şi absurd arc peste timp, căci Legea Privatizării în Masă a fost pomana FSN-FDSN-ului pentru poporul votac şi tolomac al Duminicii Orbului şi a împărţit o halcă din avuţia naţională tuturor în mod egal aşa cum face un partid serios de stânga. Şi astfel, PPM-ul are parte de o finalizare glorioasă în avantajul celor puţini, administrată de urmaşul peste ani al FSN-ului, partid de centru stânga afiliat la socialiştii europeni.
Conţinutul legii a fost o centrare la cap pentru majoritari în careul de treflă al intereselor legiuitor-supervizor-asociaţii patronale-majoritar-emitent, (ultimii trei-tot una cu minoritarii lăsaţi în off-side) şi trimişi la păscut pe veşnicile plaiuri ale vânătorii de speranţe.
Căci printr-un lob perfect peste zidul de pitici s-a tras pe cosor totul în vinclul Legii 31 art.134, ăla care zice cum ai dreptul să-ţi iei jucăriile şi ursuleţul şi să pleci din societate dacă nu-ţi plac ochii ălorlalţi.
Ce contează că articolul 134 e de pe timpul lui Tutankamon, toamna, şi că  experţii ăia autorizaţi şi independenţi trebuie să fie musai evaluatori dar ORC nu prea a aflat? Că aduşi de mână spre a fi numiţi sunt independenţi ca si republicile sovietice???!!! Că acolo se cere o medie pe care legislaţia specifică nu o mai recunoaşte?. Şi nici bunul simţ. Căci aduni ceva cu 0 şi ieşi la jumătatea valorii reale. Punct!
Când ne-a spus şi Moş Vacsu povestea că evaluatorul - Făt Frumos, care e hotarât să găsească valoarea intrinsecă şi reală - Ileana Cosânzeana a companiei - şi în gaură de şarpe şi în gura balaurului majoritar, am prins a toarce precum motanii la gura sobei.Cică nici vorbă de medie, dacă valoarea adevărată - acest Sfânt Graal al breslei- e afectată. Şi când în loc de “am încălecat pe-o şa” a scos-o pe aia cu “evaluatorul are libertatea troleibuzului” deja m-au podidit lacrimile ca- n ‘96 când ne-a zis Milica - “de acum în România cei care se vor sacrifica vor fi conducatorii”.
Şi doar ştiam de copil că poveştile poveşti rămân şi personajele de mai sus sunt absolute imaginare..
Dacă retragerile ar fi rămas în parohia pieţei de capital în materie de delistări, atunci evaluatorii (musai ANEVAR şi numai ăia de pe lista ASF) erau obligaţi să găsească preţul ca fiind maximul din trei  metode. ASF-ul trebuia să stea să păzească bostănăria, emitenţii trebuiau să informeze TOŢI acţionarii de ce pleaşcă le dă societatea, sau guvernul, ,nu era clar pentru aceştia dar oricum aveau de luat. Dacă şi colectarea ordinelor de retragere ar fi rămas pe seama brokerilor, la ce fomişti sunt, fugăreau aştia cuponarii ca-n vremurile bune din pădure de la Focşani până în dealul Feleacului ca să toarne acţiunile în cap emitenţilor.
Asta e. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Rest in Peace. Că ne place sau nu ne place, Razdaq a murit. Dar nu putem fi aşa de ipocriţi încât în aceste zile în care vin banii din ultimele delistări să trecem sub tăcere că am avut totuşi parte de o pomană a porcului pe cinste. Chiar în condiţiile destul de vitrege enumerate mai sus, valorile de la delistări au fost surprize plăcute şi consistente pentru buzunarul multora. Şi tocmai pentru că au ramas şi ei cu o halcă mare în plus şi au scăpat de nebunii guralivi, emitenţii au plătit cu mare plăcere într-o efuziune generală: pupat toţi Piaţa Independenţei. Clefăind zgomotos fleicile şi jumerile de la pomana celui dus, ştiind valorile date, bănuindu-le pe cele reale, să vărsăm o lacrimă gândindu-ne la ce piaţă ar fi putut să fie, şi la ce nu am fost în stare să facem toţi: legiutor, autoritate, piaţă, brokeri, antreprenori, emitenţi şi investitori.
Lacrima nu e pentru Razdaq. E pentru noi.


Neofit.

NR: Opiniile apartin in totalitate autorului :)

luni, 28 septembrie 2015

Amintiri din copilarie: Tata

O da! Pe vremuri aveam de scris o gramada despre mama. Ea era subiectul principal al tuturor compunerilor facute pe vremea vechiului regim. Ea era centrul universului fiecariu copil. Si poate ca merita acel loc. Cu o conditie: EXISTENTA!
Mama mea a murit acum 7 ani. Era singurul meu prieten adevarat. Prietenii adevarati nu te judeca . Nu te jignesc. Nu fac altceva decat sa te asculte si incearca sa inteleaga punctul tau de vedere. Cand a murit mama, microuniversul meu s-a prabusit. Mi-a trebuit multa tarie si multa vointa sa trec peste moment. Lasand la o parte suferinta proprie, langa mine l-am avut pe tata. La fel de doborat moral, la fel de obosit si la fel de debusolat.
Cand eram copil, tata a fost cel care m-a invatat despre  masini, fotbal (sport in general), table, carti, remy, tot el a fost cel care mi-a transmis arta compromisului (ciudata exprimare!).
Tot tata m-a facut sa fiu bossy. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu conceptul desi il folosesc zilnic (sic!).
Peste noapte, tata s-a transformat in prietenul meu cel mai bun. Omul care imi stie secretele. Omul care imi stie suferintele si gandurile cele mai nasoale. E omul care ma asculta si care mi-a marturisit ca a suferit cand ma destainuiam mamei si lui nu. Cumva, s-a transformat in ceea ce trebuia sa fie de la bun inceput: cel mai bun prieten al meu!
Pentru mine familia a insemnat intotdeauna punctul de sprijin. Nu mi-a fost intors spatele niciodata, din contra, am primit de fiecare data suport neconditionat.

Prietenii mei il cunosc. E omul care te face sa iti spui pasurile. E omul care bea cu tine un pahar de vin si te tine pana dimineata la povesti. E omul pe care ti-e drag sa il intalnesti la fiecare chef. Daca as fi fost singura care sa vad frumusetea omului, poate ca postul asta nu exista. Dar stiu ca toti din jurul meu il apreciaza, si poate ca e unul din multele lucruri care ma fac sa fiu mandra ca il am si e al meu J

luni, 7 septembrie 2015

Viata la tara sau din categoria: traumele copilariei

“Fiind baiet paduri cutreieram…” Ei na, nu eram nici baiet si nici padurile nu erau pe sufletul meu. Marea problema aparea in clasele primare cand trebuia sa scriu, dupa fiecare vacanta, cate o compunere despre vacanta la bunici. Bine’nteles ca toata lumea scria despre vacanta petrecuta la tara, era o chestiune implicita, dar care pe mine ma scotea din sarite. Cum sa scriu despre viata la tara cand eu m-am nascut la oras iar bunicii mei stateau in Brasov? Nu mai vorbesc de faptul ca, desi imi iubeam bunicii, vacantele la Brasov erau petrecute in compania matusilor care se invarteau in jurul meu ca niste closti. In sensul bun al cuvantului. Drama unei compuneri despre padurile, raurile si fantanile din fundul curtii se transforma in tragedia primelor zile la scoala. Imi bateam capul sa inventez o curte plina de gaini si alte oratanii, niste bunici idilici care plecau dimineata la sapa, sau niste fructe de prin batatura care sa ma fi satisfacut.
Dar, pe langa toate frustrarile pe care le adunam pentru ca eram copil de oras, mai rau, copil de bloc, mai aveam si colegi de clasa de care trebuia sa ma feresc ca dracul de tamaie. Nu imi aduc aminte sa fi inceput un trimestru in care sa nu iau paduchi de la cate unii care au zburdat “la tara” in vacanta. Totul se petrecea cam asa: inainte de prima zi la scoala, tata ma verifica … verdict: OK!. Nu treceau doua zile si incepeam sa ma scarpin. Treceam la verificat. Verificatul se facea de regula cu tata pe marginea patului si eu jos pe covor, cu o lampa de noptiera langa cap pentru vizibilitate maxima. Verdict: … lindini! Si incepea chinul. Da-i cu petrol! Pieptanat cu piaptanul ala fin cu vata! Spalat cu sapun de casa! Clatit cu otet! Dezastru!!! Am dezvoltat in anii copilariei o fobie ingrozitoare la paduchi, care se traduce acum intr-un gest reflex de scarpinat in cap cand vad cate o persoana mai dubioasa la vreo coada sau pe strada. Paduchii au marcat copilaria mea, nu doar prin rusinea de a-i avea sau de usurinta de a-i capata, cat prin faptul ca nu am putut sa am niciodata parul lung. Toata vara asteptam sa creasca, doar doar imi fac si eu codite. Sufletu’! Incepea scoala! Chin! Si acum mi-o aduc aminte pe mama cum nu se lasa induplecata de lacrimile mele si baga foarfeca in par. De acolo cred ca mi se trage si tunsul in fata oglinzii cu foarfeca mare de croitorie de la bunicu’. Apropos, cat e un tuns?
Revenind insa la tragediile din vremea copilariei, precum si la lipsa unor vacante in compania gainilor, am ramas totusi cu niste amintiri grozave din vacantele mele de la … Brasov.  Cine poate sa se laude ca in clasa intai stia sa joace canasta, table si zaruri? Sau ca biblioteca matusilor i-a marcat copilaria?   
To be continued ….

PS: Matusa-mea adormea foarte repede pe povestile pe care i le spuneam J))

Sursa foto bizbrasov.ro

miercuri, 27 mai 2015

Firele albe si ce o mai fi prin gradina

Nu am crezut ca stresul este atat de daunator sanatatii. Totdeauna m-am considerat puternica, sanatoasa, capabila sa trec peste multe ore de munca, nervi si orice mi-ar fi stat in cale. Din pacate, acel aspect din CV, care e obligatoriu in ziua de azi (rezistenta la stres … sic!), nu a mai fost prezent. Eu, acea persoana gata sa trec muntii, dintr-o data am clacat. Cu 10 kg mai putin in cateva luni si cu oboseala acumulata in cei cativa ani cu nopti nedormite si lipsa unui concediu adecvat, am ajuns la concluzia ca familia si sanatatea mea sunt mai presus de orice. Cine sau ce poate sa compenseze orele lipsa de acasa sau mancarea gatita!? sau pur si simplu firele de par albe iesite mai repede decat era cazul?
In ultima luna am descoperit frunusetea naturii. Am o gradina superba cu plante de colectie. Am pus pentru prima data rosii, ridichi, ardei si vinete care cresc vazand cu ochii. Mananc in fiecare dimineata capsuni proaspeti culesi direct din tufe. Imi beau cafeaua in familie si urmaresc orice frunza care creste peste noapte.

Orice mi se pare frumos zilele astea. In curand sper sa fie si mai frumos si sa fie din nou senin pe strada mea.
PS: Am o familie minunata ... un sot care ma iubeste si un tata de milioane. Isi poate dori cineva mai mult?