Pe adresa redactiei - Pomana Porcului

Sătui să tot fim altoiţi de tanti Ioropa peste buci cu jordia infringementului, ai noştri se apucară să dea ucaz spre îngroparea leşului mirositor al celui pomenit Razdaq. Acela care în tinereţe scăpase el de arestarea lu’ ţaţa Irina Loghin ca orice voinic cu fruntea lată şi ceafa groasă (puşca-n vânt o slobozea / cărare prin ei făcea) comiţând o inutilă risipă de muniţie şi energie precum şi un afront total faţă de lege.

Că a fost blat s-a văzut ca şi bârna din ochiul cefalopodei sau ca o telefonată făcută pe bid, să nu-ţi fure hapsânii pacheţelul. Dar aşa de mare blat fuse, că lotul de specialitate din fotbal aflat după fileu s-a îmbolnăvit de fiere pe bune în ziua respectivă.

Parlamentarii aveau belelele lor destule cu imunităţi şi incompatibilităţi şi musai voiau să scape de picătura răzdăcească. Majoritarii nu mai puteau prădui şi ei liniştiţi că pe chestie de aquis comunitar se trezeau că vreun purice tupeist şi cu avocat bun îi trăgea la socoteală.

Maria S.A.  ASF-ul voia să scape de păduchii care trimiteau rapoarte scrise de mână de-şi stucheau sufletul de râs mâţele cetind zmotoceii de bălării, de autiştii, poate de bună credinţă, dar care nu pricepeau neam ce caută ei pe o piaţă reglementată sau nu, ca şi de orăcăitorii investitori care viţăiau precum godacii în zi de Ignat pentru vreun amărât de cupon, milion, sau cerând musai opepe-lion.

Dilema hamletiană “a fi sau a nu fi“ s-a teleportat pe piaţa de capital la “este Razdaq piaţă reglementată sau nu e?” Răspunsul era: depinde cine întreabă ...? Dacă întrebau clienţii, investitorii sau emitenţii, era musai reglementată; iar dacă întrebau poteraşii, subit li se zicea: pardon, scuzaţi, bonsoar e nereglementată, că uite aşa ar rezulta din unele paragrafe! Şi de când a zis şi Curtea Europeană de Justiţie… de l-a scăpat pe Vodă Rareş de ştreang… aşa a rămas.

Aşa că la ceas de seară, se adunară, se vorbiră şi se sfătuiră, şi pac-pac!, dădură o lege nouă ca să taie coada căţelului dintr-odată şi să despartă mai ceva ca Moise apele în trei (bursă, ATS sau delistare).

Legea 151 / 2014 a fost susţinută şi trecută de majoritatea pesedistă şi clar dată pentru şi în avantajul majoritarilor. Sinuos şi absurd arc peste timp, căci Legea Privatizării în Masă a fost pomana FSN-FDSN-ului pentru poporul votac şi tolomac al Duminicii Orbului şi a împărţit o halcă din avuţia naţională tuturor în mod egal aşa cum face un partid serios de stânga. Şi astfel, PPM-ul are parte de o finalizare glorioasă în avantajul celor puţini, administrată de urmaşul peste ani al FSN-ului, partid de centru stânga afiliat la socialiştii europeni.

Conţinutul legii a fost o centrare la cap pentru majoritari în careul de treflă al intereselor legiuitor-supervizor-asociaţii patronale-majoritar-emitent, (ultimii trei-tot una cu minoritarii lăsaţi în off-side) şi trimişi la păscut pe veşnicile plaiuri ale vânătorii de speranţe.

Căci printr-un lob perfect peste zidul de pitici s-a tras pe cosor totul în vinclul Legii 31 art.134, ăla care zice cum ai dreptul să-ţi iei jucăriile şi ursuleţul şi să pleci din societate dacă nu-ţi plac ochii ălorlalţi.

Ce contează că articolul 134 e de pe timpul lui Tutankamon, toamna, şi că  experţii ăia autorizaţi şi independenţi trebuie să fie musai evaluatori dar ORC nu prea a aflat? Că aduşi de mână spre a fi numiţi sunt independenţi ca si republicile sovietice???!!! Că acolo se cere o medie pe care legislaţia specifică nu o mai recunoaşte?. Şi nici bunul simţ. Căci aduni ceva cu 0 şi ieşi la jumătatea valorii reale. Punct!

Când ne-a spus şi Moş Vacsu povestea că evaluatorul - Făt Frumos, care e hotarât să găsească valoarea intrinsecă şi reală - Ileana Cosânzeana a companiei - şi în gaură de şarpe şi în gura balaurului majoritar, am prins a toarce precum motanii la gura sobei.Cică nici vorbă de medie, dacă valoarea adevărată - acest Sfânt Graal al breslei- e afectată. Şi când în loc de “am încălecat pe-o şa” a scos-o pe aia cu “evaluatorul are libertatea troleibuzului” deja m-au podidit lacrimile ca- n ‘96 când ne-a zis Milica - “de acum în România cei care se vor sacrifica vor fi conducatorii”.

Şi doar ştiam de copil că poveştile poveşti rămân şi personajele de mai sus sunt absolute imaginare..

Dacă retragerile ar fi rămas în parohia pieţei de capital în materie de delistări, atunci evaluatorii (musai ANEVAR şi numai ăia de pe lista ASF) erau obligaţi să găsească preţul ca fiind maximul din trei  metode. ASF-ul trebuia să stea să păzească bostănăria, emitenţii trebuiau să informeze TOŢI acţionarii de ce pleaşcă le dă societatea, sau guvernul, ,nu era clar pentru aceştia dar oricum aveau de luat. Dacă şi colectarea ordinelor de retragere ar fi rămas pe seama brokerilor, la ce fomişti sunt, fugăreau aştia cuponarii ca-n vremurile bune din pădure de la Focşani până în dealul Feleacului ca să toarne acţiunile în cap emitenţilor.

Asta e. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Rest in Peace. Că ne place sau nu ne place, Razdaq a murit. Dar nu putem fi aşa de ipocriţi încât în aceste zile în care vin banii din ultimele delistări să trecem sub tăcere că am avut totuşi parte de o pomană a porcului pe cinste. Chiar în condiţiile destul de vitrege enumerate mai sus, valorile de la delistări au fost surprize plăcute şi consistente pentru buzunarul multora. Şi tocmai pentru că au ramas şi ei cu o halcă mare în plus şi au scăpat de nebunii guralivi, emitenţii au plătit cu mare plăcere într-o efuziune generală: pupat toţi Piaţa Independenţei. Clefăind zgomotos fleicile şi jumerile de la pomana celui dus, ştiind valorile date, bănuindu-le pe cele reale, să vărsăm o lacrimă gândindu-ne la ce piaţă ar fi putut să fie, şi la ce nu am fost în stare să facem toţi: legiutor, autoritate, piaţă, brokeri, antreprenori, emitenţi şi investitori.

Lacrima nu e pentru Razdaq. E pentru noi.

Neofit.

NR: Opiniile apartin in totalitate autorului :)

Amintiri din copilarie: Tata

O da! Pe vremuri aveam de scris o gramada despre mama. Ea era subiectul principal al tuturor compunerilor facute pe vremea vechiului regim. Ea era centrul universului fiecariu copil. Si poate ca merita acel loc. Cu o conditie: EXISTENTA!

Mama mea a murit acum 7 ani. Era singurul meu prieten adevarat. Prietenii adevarati nu te judeca . Nu te jignesc. Nu fac altceva decat sa te asculte si incearca sa inteleaga punctul tau de vedere. Cand a murit mama, microuniversul meu s-a prabusit. Mi-a trebuit multa tarie si multa vointa sa trec peste moment. Lasand la o parte suferinta proprie, langa mine l-am avut pe tata. La fel de doborat moral, la fel de obosit si la fel de debusolat.

Cand eram copil, tata a fost cel care m-a invatat despre  masini, fotbal (sport in general), table, carti, remy, tot el a fost cel care mi-a transmis arta compromisului (ciudata exprimare!).

Tot tata m-a facut sa fiu bossy. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu conceptul desi il folosesc zilnic (sic!).

Peste noapte, tata s-a transformat in prietenul meu cel mai bun. Omul care imi stie secretele. Omul care imi stie suferintele si gandurile cele mai nasoale. E omul care ma asculta si care mi-a marturisit ca a suferit cand ma destainuiam mamei si lui nu. Cumva, s-a transformat in ceea ce trebuia sa fie de la bun inceput: cel mai bun prieten al meu!

Pentru mine familia a insemnat intotdeauna punctul de sprijin. Nu mi-a fost intors spatele niciodata, din contra, am primit de fiecare data suport neconditionat.

Prietenii mei il cunosc. E omul care te face sa iti spui pasurile. E omul care bea cu tine un pahar de vin si te tine pana dimineata la povesti. E omul pe care ti-e drag sa il intalnesti la fiecare chef. Daca as fi fost singura care sa vad frumusetea omului, poate ca postul asta nu exista. Dar stiu ca toti din jurul meu il apreciaza, si poate ca e unul din multele lucruri care ma fac sa fiu mandra ca il am si e al meu J

Viata la tara sau din categoria: traumele copilariei

“Fiind baiet paduri cutreieram…” Ei na, nu eram nici baiet si nici padurile nu erau pe sufletul meu. Marea problema aparea in clasele primare cand trebuia sa scriu, dupa fiecare vacanta, cate o compunere despre vacanta la bunici. Bine’nteles ca toata lumea scria despre vacanta petrecuta la tara, era o chestiune implicita, dar care pe mine ma scotea din sarite. Cum sa scriu despre viata la tara cand eu m-am nascut la oras iar bunicii mei stateau in Brasov? Nu mai vorbesc de faptul ca, desi imi iubeam bunicii, vacantele la Brasov erau petrecute in compania matusilor care se invarteau in jurul meu ca niste closti. In sensul bun al cuvantului. Drama unei compuneri despre padurile, raurile si fantanile din fundul curtii se transforma in tragedia primelor zile la scoala. Imi bateam capul sa inventez o curte plina de gaini si alte oratanii, niste bunici idilici care plecau dimineata la sapa, sau niste fructe de prin batatura care sa ma fi satisfacut.

Dar, pe langa toate frustrarile pe care le adunam pentru ca eram copil de oras, mai rau, copil de bloc, mai aveam si colegi de clasa de care trebuia sa ma feresc ca dracul de tamaie. Nu imi aduc aminte sa fi inceput un trimestru in care sa nu iau paduchi de la cate unii care au zburdat “la tara” in vacanta. Totul se petrecea cam asa: inainte de prima zi la scoala, tata ma verifica … verdict: OK!. Nu treceau doua zile si incepeam sa ma scarpin. Treceam la verificat. Verificatul se facea de regula cu tata pe marginea patului si eu jos pe covor, cu o lampa de noptiera langa cap pentru vizibilitate maxima. Verdict: … lindini! Si incepea chinul. Da-i cu petrol! Pieptanat cu piaptanul ala fin cu vata! Spalat cu sapun de casa! Clatit cu otet! Dezastru!!! Am dezvoltat in anii copilariei o fobie ingrozitoare la paduchi, care se traduce acum intr-un gest reflex de scarpinat in cap cand vad cate o persoana mai dubioasa la vreo coada sau pe strada. Paduchii au marcat copilaria mea, nu doar prin rusinea de a-i avea sau de usurinta de a-i capata, cat prin faptul ca nu am putut sa am niciodata parul lung. Toata vara asteptam sa creasca, doar doar imi fac si eu codite. Sufletu’! Incepea scoala! Chin! Si acum mi-o aduc aminte pe mama cum nu se lasa induplecata de lacrimile mele si baga foarfeca in par. De acolo cred ca mi se trage si tunsul in fata oglinzii cu foarfeca mare de croitorie de la bunicu’. Apropos, cat e un tuns?

Revenind insa la tragediile din vremea copilariei, precum si la lipsa unor vacante in compania gainilor, am ramas totusi cu niste amintiri grozave din vacantele mele de la … Brasov.  Cine poate sa se laude ca in clasa intai stia sa joace canasta, table si zaruri? Sau ca biblioteca matusilor i-a marcat copilaria?   

To be continued ….

PS: Matusa-mea adormea foarte repede pe povestile pe care i le spuneam J))

Sursa foto bizbrasov.ro

Firele albe si ce o mai fi prin gradina

Nu am crezut ca stresul este atat de daunator sanatatii. Totdeauna m-am considerat puternica, sanatoasa, capabila sa trec peste multe ore de munca, nervi si orice mi-ar fi stat in cale. Din pacate, acel aspect din CV, care e obligatoriu in ziua de azi (rezistenta la stres … sic!), nu a mai fost prezent. Eu, acea persoana gata sa trec muntii, dintr-o data am clacat. Cu 10 kg mai putin in cateva luni si cu oboseala acumulata in cei cativa ani cu nopti nedormite si lipsa unui concediu adecvat, am ajuns la concluzia ca familia si sanatatea mea sunt mai presus de orice. Cine sau ce poate sa compenseze orele lipsa de acasa sau mancarea gatita!? sau pur si simplu firele de par albe iesite mai repede decat era cazul?

In ultima luna am descoperit frunusetea naturii. Am o gradina superba cu plante de colectie. Am pus pentru prima data rosii, ridichi, ardei si vinete care cresc vazand cu ochii. Mananc in fiecare dimineata capsuni proaspeti culesi direct din tufe. Imi beau cafeaua in familie si urmaresc orice frunza care creste peste noapte.

Orice mi se pare frumos zilele astea. In curand sper sa fie si mai frumos si sa fie din nou senin pe strada mea.

PS: Am o familie minunata ... un sot care ma iubeste si un tata de milioane. Isi poate dori cineva mai mult?

In principii sa ne batem

Ei da! Suntem un popor plin de principii. Avem atatea principii incat nu ne mai vedem in oglinda. Nu ati observat comentatorii “sportivi” de prin presa on-line? Fiecare in parte sufera de cate o boala rara. “Principialitatea”. In principiu, ziaristul tranteste un titlu bombastic. Dupa titlu isi da drumul la pseudo-stire. Dupa pseudo-stire apar taberele. Taberele au atatea principii cate capete.

Un exemplu: sensurile unice si sensurile giratorii din oras. Fiecare ii da cu principiul in cap comentatorului dinaintea lui. Ba ca, de principiu sunt bune pentru ca fluidizeaza traficul, ba ca, de principiu, sunt rele pentru ca la ore de varf nu fac fata traficului si sunt ambuteiaje, ba ca, din principiu, fiecare e cu dreptatea in mana si nu se lasa pana nu il injura pe primar.

Un alt exemplu care imi vine in minte e principiul tolerantei. No, pe asta nu l-am vazut la nimeni. 70% din cei care comenteaza au o problema cu argumentele care sa sustina principiul.

Aici ma mai gandesc, in principiu, la plata, sau mai degraba eliminarea taxelor de intrare la evenimentele din buricul targului (din principiu nu pot sa ii spun metropola). Aici din nou avem dezbateri indelungate. De ce mancatorul de seminte sa caste ochii la un concert de muzica simfonica?! Sau, de ce omul cult sa asiste de dupa gard la concertele de manele?! Sau, de ce mancatorul de seminte sa plateasca taxa de intrare sa o vada pe Antonia?! Zau! Dezbaterea a fost poetica, dar mai ales … principiala.

Azi am mai citit o chestie de principiu pe net. Cica se facea, conform principiilor autoarei, ca suntem niste melteni cand ne deplasam cu avionul. Si ne cataloga stimata autoare, romanca de altfel, ca fiind cei mai melteni dintre melteni. Adica niste prost crescuti care nu sunt in stare sa se adapteze principiilor de comportament unanim acceptate de marile si civilizatele natiuni ale lumii. Evident ca articolul a provocat dezbateri aprinse si lupta intre principii. Eu personal m-am simtit jignita pentru ca nu am intalnit inca padure fara uscaturi, iar la mersul cu avionul nu suntem mai prejos decat alte natii cu o istorie mai bogata in traficul aerian. Dar asta e alt principiu personal.  

In principal, si in principiu, fiecare este liber sa se exprime. Toti cei care au un fir de net sunt posesori de principii. Fie ca ne convin sau nu, suntem datori sa le dam atentie pentru ca e singura modalitate de a ne putea apara propriile principii.

In incheiere, un principiu: ideile sustinute mai sus, sunt, din principiu, lipsite de orice principiu ;)   

Tiganii

Nu ma acuzati de rasism din cauza titlului pentru ca am explicatii. Conform DEX: ȚIGĂNÍE, (2, 3) țigănii, s. f. … 3. Fig. Faptă, comportare urâtă; târguială excesivă. ♦ Gălăgie, hărmălaie, scandal.

Si acum la subiect. Avem niste conducatori exact asa cum i-am votat. Nu personal, dar nu te poti c**a in gusturile si dorintele romanilor. Ce naiba! Pana la urma ma mir ca a prins Basescu doua mandate. Iliescu era mai potrivit (nu dupa mine, Doamne fereste!). Si apoi, nici cu Ponta nu-mi va fi rusine. Ce conteaza ca e un mitoman dovedit? Cele 7 clase care merg la vot il adora. E barbat frumusel. E familist (discutabil!). Asistenta sociala e pe primul loc din punctul lui de vedere, la televizor.  Si cum sa nu votezi o bomboana care ii calca pe urmele lui Bombonel? Zau asa! Atata ipocrizie, trebuie sa recunosc, n-am mai vazut de prin 2002-2004, pe cand era atata liniste! Nu tu coruptie, nu tu mita, nu tu dosare, nu tu procese, nu tu DNA. Ce sa mai discutam!? Toti eram niste linistiti. Iar ei erau si mai linistiti ca noi pentru ca nu era nevoie decat de o legitimare de la Parlament si se termina orice dosar. Sub pres.

Si acum sa revin la tiganii. (sper doar sa nu ma dea Daniel in judecata pentru prejudicii aduse comunitatii J))))  ma refer la Daniel Patriarhul J

1. Rosia Montana – asta e subiectul cel mai vechi, de aceea imi permit sa incep cu el. Bai asta, PM, care e scopul tau in viata? Nu te-ai invatat minte cu Nokia?   Cam asa e si cu astia de RMGC. Ti-o trag pe la spate si pleaca. Punct. Sau iti imaginezi (programezi) ca peste 15 ani, cand pleaca astia, tu vei fi pe-o insula in alt ocean? (nu speculez ci doar imi imaginez)     

2. CFR Marfa – stimabile avocat, nu ne dorim sa stii contractele de privatizare pe de rost, dar asta e singurul, iar tu, mare avocat, trebuia sa cunosti faptul ca avizul Consiliului Concurentei e determinant privitor la plata pachetului majoritar. Doar prostii platesc in avans ca la curve. Mai ales cand vorbim de 200 mil euro.

3. Codul insolventei – prin urmare, firmele care aveau 3 ani sa isi aplice planuri de restructurare avand parte de protectia legii in fata creditorilor, acum trebuie sa faca restructurare cu heiurpul. Pe langa asta, partea speciala aplicata societatilor din audiovizual este aberanta, nu  pentru ca incalca dreptul la informare prin retragerea licentei (argument penibil din partea mea), ci pentru ca, din punct de vedere economic, retragerea licentei inseamna exact trecerea in imposibilitatea de a se redresa a acestor societati, pentru ca prin emisie ele pot strange bani din publicitatate pentru plata datoriilor. Retragand licenta le poti declara direct in faliment pentru ca nu isi pot desfasura obiectul principal de activitate.

4. Schengen – asta e cireasa de pe tort. Dupa ce a avut parte de un viol in grup (vezi pozitia Germaniei si a Olandei), pontacul nostru s-a trezit ca e violat de catre prietenul cel mai bun. Ce conteaza ca argumentele privind romii nu sunt sustenabile? Ponta nu intelege ca electoratul si cetateanul francez sau englez este la fel de dezinformat si de manipulabil ca cel roman. Si ca meniul sa fie complet, incercarea de control asupra justitiei s-a intors ca un boomerang. Din pacate nu asupra distinsului avocat care declara ca raportul MCV era de fapt in ianuarie, desi cu o saptamana inainte spunea ca il asteapta inainte de JAI.

Si va rog, spuneti-mi, noi peste 3 ani cu cine mama ma-sii votam? Mai avem cu cine sau ne baga astia in groapa crizei globale de tineri?  

Caini vagabonzi si rosii... cu Montana cu tot!

Stimatii mei colegi si prieteni,

In ultimele doua saptamani am citit si auzit o sumedenie de comentarii cu privire la doua subiecte foarte controversate. Primul: cateii vagabonzi. A se citi maidanezi. Al doilea: Rosia Montana.

Sub presiunea presei si a celor cateva mii de persoane din pietele marilor orase, scumpii nostri parlamentari au ajuns la urmatoarele concluzii:

Prima: Cateii care nu vor ajunge in cadrul unei familii (a se citi adoptati) vor fi eutanasiati.

A doua concluzie: cei care au proiectat Rosia Monatana se opun public proiectului, doar sunt la putere, ce naiba!

Eu am mai spus-o si ma repet: femeile isterice, ajunse in manopauza si care plang cu lacrimi de crocodil pentru bietele suflete condamnate la eutanasiere, au nevoie de terapeut. Acesta trebuie sa le explice ca si porcul taiat de Craciun este un animal. Poate chiar mai destept decat cainele. Puiul servit nepotilor are si el o moarte conforma cu Directivele Europene. Iar vaca de fapt este intai sedata si apoi transata. Doamne fereste sa sufere animalul. Recunosc, e buna in bait facuta la gratar.  

Sugestie: pentru schimbarea mentalitatii colective, e nevoie de publicitate in masa. Adica, fermierii trebuie sa elaboreze clipuri publicitare pentru a convinge masele ca animalele din farfurie nu sunt niste produse de laborator si ca omul poate fi convins sa manance si carne, nu doar vegetale. Pentru a intelege conceptele, se sugereaza trimiterea in zona asiatica pentru a gusta produse culinare, delicatese, pe baza de carne de caine.

Dar cum noi suntem mai catolici decat Papa, sunt convinsa ca un ONG care va avea o asemenea misiune, adica aceea de a-i plimba pe pensionari in China si Vietnam, va castiga inzecit. Ca asa e la noi.

Cu Rosia Montana, iar suntem mai catolici, desi ne declaram ortodocsi cu staif. A se citi “shtaif”. Eu sunt anti exploatare. Asta ca sa ne fie cu inteles. Nu sunt nici neinformata si nici golanca, cum subtil sugereaza un fost presesdinte. Din contra. Oamenii care se opun acestui proiect sunt de obicei oameni informati, cu studii, dar unora le e greu sa priceapa dupa 23 de ani ca directivele nu mai vin de la Partid.   

Faptul ca exploatarea este una de suprafata se suprapune cu idea mineritului cu lampasul. Unde e nevoie de lampas al minerului traditional daca exploatarea va fi una de suprafata prin decopertare?

Doi la mana: cine imi garanteaza ca acel lac de cianura care va rezulta din exploatare va putea fi tinut sub control cu suma modica de 150 mil euro, in conditiile in care stim cazuri recente (vezi scurgerile de petrol din America de Sud) unde costurile unui astfel de dezastru ecologic s-au situat la miliarde de euro.

Trei la mana: este Romania tara in care este asa mare disperare de bani, astfel incat sa vindem pe “peanuts” zacamantul aurifer?

Daca la 100.000 de locuitori din zona, 900 vor fi angajati pentru 15 ani, ii intreb: ce vor face copiii lor dupa acesti ani? Agricultura nu. Turism nu. Exploatarea lemnului nu. Fructe de padure nu. Asta pentru simplul fapt ca nu vor mai avea unde si nu vor mai avea conditiile de a desfasura astfel de activitati. Si ma intreb: oare beneficiul imediat e mai important decat cel pe termen lung?

Fara sa va plictisesc, va indemn: Nu mai ascultati stirile PROTV, REALITATEA, ANTENA 3 SI B1TV. Astea sunt cu adevarat nocive pentru toti.

Noi sa fim sanatosi. Restul necazurilor vin fara apel. 

PS: Cei trei pui ai catelei mele au ajuns toti in familii dornice de compania unor patrupede inteligente si "lipicioase".