De copil am avut afinitati pentru muzica frantuzeasca. Poate pentru ca tatal meu a venit dupa doi ani de stat in Franta cu o colectie intreaga de muzica. Nu erau numai cantareti nascuti in Franta dar erau celebritatile anilor ’80. Aia a fost scanteia. Am inceput cu unicul Joe Dassin, cu o extraordinara Mireille Mathieu si cu o deosebita adoptata Nana Mouskouri. Insa nici unul din ei nu m-a facut sa vibrez asa cum se intampla cand o ascult pe Edith Piaf. O cantareata uratica dar cu o voce care iti face pielea gaina. Nu o va depasi nici Patricia Kaas si nici o alta cantareata, oricat de buna ar fi.
E greu de explicat ce simt de fiecare data cand o ascult. E un amalgam de sentimente, de emotii. Filmul La vie en rose as fi in stare sa il revad zilnic. Imi pierd cuvintele pentru ca tocmai ascult pe musicme.com o compilatie cu cele mai frumoase 100 de melodii interpretate de “Vrabiuta”.
Va las in compania melodiei care, nu numai ca a facut-o celebra in toata lumea, dar ii descrie sentimentele si viata mai mult decat ar face-o orice carte biografica.
Sursa foto: Wikipedia
Non, je ne regrette rien

