luni, 28 septembrie 2015

Amintiri din copilarie: Tata

O da! Pe vremuri aveam de scris o gramada despre mama. Ea era subiectul principal al tuturor compunerilor facute pe vremea vechiului regim. Ea era centrul universului fiecariu copil. Si poate ca merita acel loc. Cu o conditie: EXISTENTA!
Mama mea a murit acum 7 ani. Era singurul meu prieten adevarat. Prietenii adevarati nu te judeca . Nu te jignesc. Nu fac altceva decat sa te asculte si incearca sa inteleaga punctul tau de vedere. Cand a murit mama, microuniversul meu s-a prabusit. Mi-a trebuit multa tarie si multa vointa sa trec peste moment. Lasand la o parte suferinta proprie, langa mine l-am avut pe tata. La fel de doborat moral, la fel de obosit si la fel de debusolat.
Cand eram copil, tata a fost cel care m-a invatat despre  masini, fotbal (sport in general), table, carti, remy, tot el a fost cel care mi-a transmis arta compromisului (ciudata exprimare!).
Tot tata m-a facut sa fiu bossy. Inca mi-e greu sa ma obisnuiesc cu conceptul desi il folosesc zilnic (sic!).
Peste noapte, tata s-a transformat in prietenul meu cel mai bun. Omul care imi stie secretele. Omul care imi stie suferintele si gandurile cele mai nasoale. E omul care ma asculta si care mi-a marturisit ca a suferit cand ma destainuiam mamei si lui nu. Cumva, s-a transformat in ceea ce trebuia sa fie de la bun inceput: cel mai bun prieten al meu!
Pentru mine familia a insemnat intotdeauna punctul de sprijin. Nu mi-a fost intors spatele niciodata, din contra, am primit de fiecare data suport neconditionat.

Prietenii mei il cunosc. E omul care te face sa iti spui pasurile. E omul care bea cu tine un pahar de vin si te tine pana dimineata la povesti. E omul pe care ti-e drag sa il intalnesti la fiecare chef. Daca as fi fost singura care sa vad frumusetea omului, poate ca postul asta nu exista. Dar stiu ca toti din jurul meu il apreciaza, si poate ca e unul din multele lucruri care ma fac sa fiu mandra ca il am si e al meu J

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget